Într-o dimineață însorită de sâmbătă, în aglomerația orașului București, Andrei își luă inima în dinți și decise să exploreze fără harta lui veche care aproape că devenise o parte din el.

On a sunny Saturday morning, in the hustle and bustle of the city of Bucharest, Andrei plucked up the courage and decided to explore without his old map, which had almost become a part of him.

Îmbrăcat cu o cămașă albastră și pantaloni scurți, privirea lui strălucitoare plină de curiozitate, Andrei era gata pentru aventură.

Wearing a blue shirt and shorts, with a bright, curious gaze, Andrei was ready for adventure.

Andrei, Maria și Adrian se întâlniră în fața Ateneului Român, un loc plin de istorie și cultură, pentru a începe căutarea statuii lui Carol I.

Andrei, Maria, and Adrian met in front of the Romanian Athenaeum, a place full of history and culture, to begin their search for the statue of Carol I.

"Voi merge singur, să văd dacă mă descurc," spuse Andrei cu un zâmbet încăpățânat.

"I'll go alone to see if I can manage," said Andrei with a determined smile.

Maria îl privi suspicios:

Maria looked at him suspiciously.

"Ești sigur, Andrei? Orașul e mare și te poți rătăci ușor." Însă Andrei nu voia să audă.

"Are you sure, Andrei? The city is big and you can easily get lost." But Andrei didn't want to hear it.

"Voi fi bine, am telefonul cu mine," răspunse el în timp ce își făcea drum prin mulțime.

"I'll be fine, I have my phone with me," he replied as he made his way through the crowd.

Pe străzi, clădirile vechi îmbrățișau cerul, iar parcurile erau pline de copii care râdeau și alergau.

On the streets, the old buildings embraced the sky, and the parks were filled with children laughing and running.

Andrei își croia drum printre ei, inspirând adânc mireasma florilor proaspete.

Andrei made his way through them, inhaling the fresh scent of flowers.

În timp ce căuta statuia celebra, Andrei ajunse într-o zonă necunoscută.

As he searched for the famous statue, Andrei found himself in an unfamiliar area.

Clădirile erau mai înalte și nu mai vedeau copii jucându-se.

The buildings were taller, and there were no children playing.

"Trebuie să fiu aproape," își spuse el.

"I must be close," he told himself.

Dar drumurile păreau să se învârtească într-un dans ciudat, ducându-l mereu în locuri noi.

But the roads seemed to twirl in a strange dance, always leading him to new places.

Telefoanele nu erau de folos; bateria se terminase, iar harta lui de hârtie era acasă, lăsată pe masa din bucătărie.

His phone was of no use; the battery had run out, and his paper map was at home, left on the kitchen table.

După multe ocolișuri, Andrei auzi sunete de tobe și muzică. Curios, el urmă sunetul până când dădu peste un spectacol vieții.

After many twists and turns, Andrei heard the sounds of drums and music. Curious, he followed the sound until he stumbled upon a spectacle of life.

Era o paradă de festival, cu oameni îmbrăcați în costume tradiționale românești, dansând în stradă sub cerul albastru.

It was a festival parade, with people dressed in traditional Romanian costumes, dancing in the street under the blue sky.

Copii alergau fericiti, baloane colorate se ridicau spre nori, și muzica populară invada aerul.

Children ran happily, colorful balloons rose towards the clouds, and folk music filled the air.

Chiar și în încurcătura lui, Andrei nu se putea abține să nu zâmbească.

Even in his confusion, Andrei couldn't help but smile.

Uită de statuie, telefon și hărți, și se lăsă purtat de magia momentului.

He forgot about the statue, phone, and maps, and let himself be carried away by the magic of the moment.

Se alătură mulțimii, dansând și râzând alături de oameni pe care nu îi cunoștea.

He joined the crowd, dancing and laughing with people he didn't know.

Timpul părea să stea în loc, dar când soarele începu să coboare spre orizont, Andrei își aminti de prietenii lui îngrijorați.

Time seemed to stand still, but as the sun began to descend towards the horizon, Andrei remembered his worried friends.

"Maria și Adrian trebuie să fie îngrijorați," gândi el.

"Maria and Adrian must be worried," he thought.

Nici măcar nu-și dădu seama că nu mai era singur; alături de el, în mulțime, se afla Maria, cu o mină uimită dar fericită.

He didn't even realize that he wasn't alone; by his side, in the crowd, was Maria, with a surprised but happy look.

"Andrei, te-am căutat peste tot!" striga ea peste muzică.

"Andrei, I've been looking everywhere for you!" she shouted over the music.

Cu ajutorul unei hărți de la un vânzător de suveniruri, și cu Maria de mână, Andrei se întoarse la Ateneul Român unde Adrian îi aștepta cu un zâmbet larg.

With the help of a map from a souvenir seller, and with Maria holding his hand, Andrei returned to the Romanian Athenaeum where Adrian was waiting with a big smile.

Deși nu găsise statuia, Andrei descoperise bucuria neprețuită a spontaneității și a prieteniei.

Although he hadn't found the statue, Andrei had discovered the priceless joy of spontaneity and friendship.

Aventura lui prin București se încheie cu râsete și povești, hotărând împreună că următoarea explorare va fi cu siguranță ... împreună.

His adventure through Bucharest ended with laughter and stories, deciding together that the next exploration would definitely be... together.