Pe o stradă liniștită din București, Ana și Matei se hotărâseră să exploreze orașul.

On a peaceful street in Bucharest, Ana and Matei had decided to explore the city.

Era o zi însorită, iar clădirile vechi stăteau mărturie peste ani de istorie și povești.

It was a sunny day, and the old buildings bore witness to years of history and stories.

Îmbrățișând aventura, cei doi tineri se afundară în inima orașului, cu hărți strălucind pe ecranele telefoanelor lor.

Embracing the adventure, the two young people delved into the heart of the city with maps shining on their phone screens.

"Vezi, Matei, acesta este teatrul în care am dorit mereu să văd o piesă," spuse Ana entuziasmată, arătând spre o clădire impresionantă de secol 19.

"Look, Matei, this is the theater where I've always wanted to see a play," said Ana excitedly, pointing to an impressive 19th-century building.

Matei zâmbi, și el curios. "Arată grozav! Hai să vedem dacă putem cumpăra bilete pentru seara asta!"

Matei smiled, also curious. "It looks great! Let's see if we can buy tickets for tonight!"

Străbătând străzi si bulevarde, orașul începu să-și schimbe fața. Magazinele cu lumini strălucitoare lăsară locul unor străduțe înguste și întortocheate. Clădiri vechi și ferestre închise îi priveau tăcuți.

As they traversed streets and boulevards, the city began to change its appearance. The brightly lit shops gave way to narrow, winding alleys. Old buildings and closed windows watched them silently.

"Curios, parcă am mai trecut pe aici," spuse Matei, uitându-se la o fântână decorată cu statui de piatră.

"Curious, it feels like we've been here before," said Matei, looking at a fountain decorated with stone statues.

Ana scoase harta pe telefon din nou, dându-se cu degetul peste ecran. "Ar trebui să fim aproape de... hmm, chiar nu recunosc acest loc."

Ana pulled out the map on her phone again, running her finger across the screen. "We should be close to... hmm, I really don't recognize this place."

Timpul trecea, și cu fiecare stradă parcursă, cei doi își dădeau seama că de fapt nu ajungeau nicăieri. Rîdeau la început de situația lor, dar după câteva ore, zâmbetele începură să dispară.

As time passed, with each street they walked, they realized that they weren't actually getting anywhere. They laughed at first at their situation, but after a few hours, their smiles began to fade.

"Ana, suntem pierduți?" întrebă Matei, cu tonul lui descoperind o ușoară îngrijorare.

"Ana, are we lost?" Matei asked, his tone revealing a hint of concern.

Ana încuviință. "Dar nu te îngrijora, găsim noi o soluție."

Ana nodded. "But don't worry, we'll find a solution."

Merseră în continuare, pe lângă cafenele pe care jurau că le văzuseră deja de două ori. Și atunci, când soarele începu să se scufunde după zidurile înalte, Ana trase brusc de mână pe Matei.

They continued on, passing by cafes that they swore they had seen already twice. And then, as the sun began to sink behind the tall walls, Ana suddenly pulled Matei's hand.

"Stai puțin!" strigă ea. "Vezi? Acea cafenea cu umbrele albastre... am trecut pe lângă ea de trei ori azi!"

"Wait a minute!" she exclaimed. "See? That café with the blue umbrellas... we've passed it three times today!"

Matei râse, dar încet: "Așadar, am fost toată ziua într-un mare cerc."

Matei laughed, but slowly: "So, we've been in a big circle all day."

Hotărâți să scape de bucla infinită, cei doi își folosiră telefoanele pentru a marca locurile pe harta digitală de fiecare dată când își dădeau seama că văzuseră un loc deja.

Determined to escape the infinite loop, the two used their phones to mark the places on the digital map every time they realized they had seen a place already.

La final, după multe râsete și ceva frustrare, ajunseră la un parc cunoscut, marcând sfârșitul aventurii lor în cerc.

In the end, after many laughs and some frustration, they reached a familiar park, marking the end of their circular adventure.

Lângă o fantană arteziană, se așezară pe o bancă și priviră cerul colorându-se în nuante de roz și portocaliu.

Next to a fountain, they sat on a bench and watched the sky turning shades of pink and orange.

"A fost o zi nebună, nu-i așa?" spuse Ana, gânditoare.

"It's been a crazy day, hasn't it?" said Ana, thoughtfully.

Matei încuviință cu un zâmbet larg pe fața lui. "Dar cel puțin am fost împreună. Și uite ce poveste vom avea de spus!"

Matei nodded with a broad smile on his face. "But at least we were together. And look at the story we'll have to tell!"

Râzând și amintindu-și de toate momentele haioase, Ana și Matei și-au promis că nu vor mai pleca niciodată la drum fără o hartă bună și un sens al direcției. Orașul, cu străzile sale înșelătoare, nu-i va mai putea păcăli a doua oară.

Laughing and reminiscing about all the funny moments, Ana and Matei promised each other that they would never go out again without a good map and a sense of direction. The city, with its deceptive streets, wouldn't be able to fool them a second time.