Pe o colină învăluită de mister se înălța impunător Castelul Bran, locul unde, printre umbre și legende, Ana avea să-și petreacă ziua.

On a mysterious shrouded hill stood the imposing Bran Castle, the place where, among shadows and legends, Ana was to spend her day.

Într-o dimineață de vară, cu soarele strălucind mândru pe cerul fără nori, Ana păși timidă în curtea castelului.

One summer morning, with the sun proudly shining in the cloudless sky, Ana timidly stepped into the castle's courtyard.

Mereu fusese fascinată de poveștile cu vampiri și în special de cea a celebrului Dracula, care se spunea că și-ar fi avut reședința tocmai aici, în acest colț de lume.

She had always been fascinated by vampire stories, especially the tale of the famous Dracula, who was said to have had his residence right here, in this corner of the world.

În timp ce se plimba pe coridoarele întortocheate și urca pe scările înguste, Ana simțea cum emoțiile se împletesc cu istoria locului.

As she wandered through the winding corridors and climbed the narrow stairs, Ana felt her emotions intertwining with the history of the place.

Fiecare pas rezona cu ecouri ale trecutului, iar zidurile vechi păreau că susură secrete uitate de lume.

Every step resonated with echoes of the past, and the old walls seemed to whisper secrets forgotten by the world.

La un moment dat, într-un colț întunecat al castelului, Ana descoperi o statuie care o făcu să tresară.

At one point, in a dark corner of the castle, Ana discovered a statue that made her start.

Stătea acolo, o figură în mărime naturală, cu o capă lungă și o privire pătrunzătoare ce părea să o urmărească.

It stood there, a life-sized figure, with a long cape and a penetrating gaze that seemed to follow her.

Era Dracula, sau cel puțin o reprezentare a acestuia, realizată cu atât de multă măiestrie încât părea real.

It was Dracula, or at least a representation of him, crafted with such skill that it seemed real.

Inima Anei începu să bată cu putere, respirația i se acceleră și, pentru o clipă, uită că era doar o statuie.

Ana's heart began to beat rapidly, her breathing quickened, and for a moment, she forgot it was just a statue.

Cu ochii mari de spaimă, fata încremeni, privind fix la statuie, așteptându-se să o prindă în colții săi ascuțiți.

With wide eyes of fear, the girl froze, staring fixedly at the statue, expecting it to catch her in its sharp fangs.

Rămase așa, nemișcată, pentru câteva secunde care păreau o veșnicie.

She remained motionless for a few seconds that seemed like an eternity.

Însă, pe măsură ce timpul trecea, Ana începu să-și revină și să realizeze ridicolul situației.

However, as time passed, Ana began to recover and realize the ridiculousness of the situation.

Râse de propria sa temere și se simți ușurată când auzi voci de alți vizitatori în apropiere.

She laughed at her own fear and felt relieved when she heard the voices of other visitors nearby.

Curând, se alătură grupului, ascultând ghidul care povestea cu pasiune despre istoria castelului și despre mituri.

Soon, she joined the group, listening to the guide passionately recount the history of the castle and its myths.

În cele din urmă, Ana plecă de la Castelul Bran cu o poveste nouă de spus, despre ziua în care statuia lui Dracula aproape că o făcu să creadă în fantome.

In the end, Ana left Bran Castle with a new story to tell, about the day the statue of Dracula almost made her believe in ghosts.

Povestea aceea va fi una dintre amintirile sale preferate, un secret mic pe care îl va șopti zidurilor camerei sale, în serile când o va năpădi dorul de aventură.

That story would be one of her favorite memories, a little secret she would whisper to the walls of her room on evenings when the longing for adventure overwhelmed her.