Soarele strălucea vesel peste Piața Sfatului din Brașov.

The sun was shining cheerfully over Piața Sfatului in Brașov.

Cocoșul negru de pe Biserica Neagră privea liniștit orașul.

The black rooster atop the Black Church looked peacefully over the city.

Piața era plină de viață: copii care alergau, artiști care pictau și turiști care făceau poze.

The square was bustling with life: children running, artists painting, and tourists taking pictures.

Andrei pășea încet pe pavaj, îngândurat.

Andrei walked slowly across the cobblestones, deep in thought.

Elena stătea la o masă de lângă fântână și îl privea.

Elena was sitting at a table near the fountain, watching him.

Ochii ei, de obicei veseli, erau acum triști.

Her eyes, usually cheerful, were now sad.

Vasile se plimba pe lângă statui, evitând privirile familiei.

Vasile strolled near the statues, avoiding his family's gazes.

"Trebuie să ne împăcăm," își spunea Andrei în gând.

"We need to make peace," Andrei thought to himself.

Împrejurimile frumoase din Brașov își pierdeau farmecul din cauza tensiunii dintre ei.

The beautiful surroundings of Brașov lost their charm because of the tension between them.

Cu câțiva ani în urmă, moștenirea tatălui lor îi dezbinase.

A few years ago, their father's inheritance had torn them apart.

Fiecare voia partea cea mai mare.

Each wanted the larger share.

În loc să vorbească, au tăcut.

Instead of talking, they remained silent.

Pe măsură ce zilele treceau, supărarea creștea.

As the days passed, the resentment grew.

Andrei se așeză lângă Elena.

Andrei sat down next to Elena.

"Elena, trebuie să vorbim," spuse el cu voce joasă.

"Elena, we need to talk," he said quietly.

Elena oftă.

Elena sighed.

"Știu.

"I know.

A trecut prea mult timp.

Too much time has passed.

Nu vreau să ne certăm.

I don't want us to fight.

Vreau să fim o familie.

I want us to be a family."

"Vasile se apropie încet.

Vasile drew closer slowly.

"Și eu.

"Me too.

Mi-e dor de voi," șopti el.

I miss you," he whispered.

Ochii lui erau umezi.

His eyes were moist.

Andrei întinse mâna și o așeză pe mâna Elenei.

Andrei reached out and placed his hand on Elena's.

"Hai să uităm de dispută.

"Let's forget about the dispute.

Tatăl nostru nu ne-ar fi vrut așa.

Our father wouldn't have wanted this.

Ne-ar fi dorit împreună.

He would have wanted us together."

"Elena zâmbi pentru prima dată după mult timp.

Elena smiled for the first time in a long while.

"Ai dreptate.

"You're right.

Mai presus de toate, avem unii pe alții.

Above all, we have each other.

Asta contează.

That's what matters."

"Vasile, simțind că familia era din nou întreagă, zămbi și el.

Vasile, sensing the family was whole again, also smiled.

"Și eu sunt de acord.

"I agree.

Să ne amintim de tată cu drag și să lăsăm în urmă trecutul.

Let's remember our father fondly and leave the past behind."

"Cei trei frați se îmbrățișară în mijlocul Pieței Sfatului, sub privirile curioase ale pietonilor.

The three siblings embraced in the middle of Piața Sfatului, under the curious eyes of passersby.

Soarele continua să strălucească, dar acum părea mai cald.

The sun continued to shine, but now it felt warmer.

Piața își recăpătase veselia.

The square regained its cheerfulness.

Vasile aduse înghețată pentru toți.

Vasile brought ice cream for everyone.

Râdeau și povesteau întâmplări din copilărie, parcă nu trecuse nici o zi de la ultima lor întâlnire.

They laughed and shared childhood stories, as if no time had passed since their last meeting.

Piața Sfatului din Brașov devenise martoră a unei reconcilieri de neuitat.

Piața Sfatului in Brașov became a witness to an unforgettable reconciliation.

De acum înainte, promis seră să nu lase nimic să le mai distrugă legătura.

From that day forward, they promised not to let anything destroy their bond again.

Aceasta era adevărata moștenire a tatălui lor: iubirea și unitatea.

This was their father's true legacy: love and unity.

În acea zi, au hotărât să își facă o tradiție anuală de a se întâlni în Piața Sfatului, pentru a celebra familia și pentru a nu uita niciodată să prețuiască ceea ce este cu adevărat important.

On that day, they decided to make it an annual tradition to meet in Piața Sfatului, to celebrate family and to never forget to appreciate what truly matters.

Și așa, sub cerul albastru al Brașovului, familia lui Andrei, Elena și Vasile a reînceput să scrie un nou capitol, plin de speranță și armonie.

And so, under the blue sky of Brașov, Andrei, Elena, and Vasile’s family began to write a new chapter, full of hope and harmony.