Mihai coborî din tren și inspiră adânc aerul curat de vară.

Mihai stepped off the train and took a deep breath of the fresh summer air.

Era înapoi în România după mulți ani în străinătate.

He was back in Romania after many years abroad.

Lângă el, Elena zâmbea larg.

Beside him, Elena was smiling broadly.

Își învățase fratele mic să râdă din nou.

She had taught her younger brother to laugh again.

— Mihai, ești pregătit?

— Mihai, are you ready?

întreabă ea cu o strălucire în ochi.

she asked with a sparkle in her eye.

— Nu sunt sigur, Elena, răspunse Mihai sincer.

— I'm not sure, Elena, Mihai replied honestly.

Simt că nu mai aparțin aici.

I feel like I don't belong here anymore.

Drumul către Mănăstirea Bârsana era plin de amintiri.

The road to Bârsana Monastery was filled with memories.

Mihai și Elena veneau aici deseori când erau copii.

Mihai and Elena often came here when they were children.

Acum, erau adulți, dar locul avea aceeași frumusețe liniștită.

Now, as adults, the place still held the same peaceful beauty.

Pe măsură ce se apropiau de mănăstire, sunetul păsărilor și mirosul florilor de vară îl învăluiră pe Mihai.

As they approached the monastery, the sound of birds and the scent of summer flowers enveloped Mihai.

Structurile din lemn ale mănăstirii păreau neschimbate, cu detaliile lor complicate și sculptate.

The wooden structures of the monastery appeared unchanged, with their intricate and carved details.

Ei au intrat în curte, unde un călugăr bătrân i-a întâmpinat cu zâmbet.

They entered the courtyard where an old monk greeted them with a smile.

— Bine ați venit, dragi copii, zise călugărul.

— Welcome, dear children, said the monk.

E frumos să vedeți din nou aici.

It's beautiful to see you here again.

Elena îl îndemnă pe Mihai să exploreze locul.

Elena encouraged Mihai to explore the place.

În timp ce se plimbau, ea îi arătă fiecare colț cu dragoste și respect.

As they walked around, she showed him every corner with love and respect.

— Uite, Mihai, aici ne jucam când eram mici.

— Look, Mihai, we used to play here when we were little.

Îți mai amintești?

Do you remember?

— Da, îmi amintesc, spuse Mihai.

— Yes, I remember, Mihai said.

Dar totuși simt că totul este diferit acum.

But I still feel like everything is different now.

Seara, Mihai se așeză la marginea unei poiene, privindu-se în jur.

In the evening, Mihai sat at the edge of a clearing, looking around.

O liniște profundă îl înconjură.

A deep silence surrounded him.

Lumânările aprinse în mănăstire aruncau umbre lungi, dansând pe pereții din lemn vechi.

The lit candles in the monastery cast long shadows, dancing on the ancient wooden walls.

În acea pace, Mihai simți ceva ce nu mai simțise de mult timp.

In that tranquility, Mihai felt something he hadn't felt in a long time.

O conexiune cu trecutul.

A connection to the past.

Cu tradițiile de care fusese atât de departe.

To the traditions from which he had been so distant.

Elena veni și se așeză liniștită lângă el.

Elena came and quietly sat beside him.

— Mihai, ești fericit aici?

— Mihai, are you happy here?

îl întrebă ea încet.

she asked softly.

— Cred că da, răspunse el după o pauză.

— I think so, he answered after a pause.

Aici găsesc ceva ce am pierdut în străinătate.

Here, I find something I lost abroad.

Simplitatea.

Simplicity.

Rădăcinile.

Roots.

Privind cerul înstelat, Mihai simți că decizia de a reveni în țară fusese cea corectă.

Looking at the starry sky, Mihai felt that the decision to return to his country had been the right one.

Știa acum că trebuie să mai rămână, să descopere mai mult.

He now knew he had to stay longer, to discover more.

Elena îl privi cu ochi plini de lacrimi de fericire.

Elena watched him with eyes full of tears of happiness.

— Sunt atât de bucur că te simți așa, Mihai.

— I am so glad you feel this way, Mihai.

Mihai își dădu seama că locul lui era aici, în România, alături de familia și tradițiile care i-au definit copilăria.

Mihai realized that his place was here, in Romania, close to the family and traditions that had defined his childhood.

Cu forțe noi, hotărî să rămână, să exploreze mai mult și să se reconecteze cu rădăcinile sale.

With renewed strength, he decided to stay, to explore more, and reconnect with his roots.

— Voi mai rămâne, Elena, spuse el ferm.

— I will stay longer, Elena, he said firmly.

Vreau să trăiesc din nou aceste valori.

I want to once again live these values.

Elena, ușurată și fericită, îl îmbrățișă pe fratele ei.

Elena, relieved and happy, hugged her brother.

— Sunt foarte mândră de tine, Mihai.

— I am very proud of you, Mihai.

Bine ai venit acasă.

Welcome home.

Priviți cerul, fratele și sora știau că inima lui Mihai găsise din nou drumul către casă.

Looking at the sky, the brother and sister knew that Mihai's heart had found its way back home.

Mănăstirea Bârsana fusese locul unde începuse călătoria sa de redescoperire, și acolo el își regăsi din nou pacea și identitatea.

Bârsana Monastery had been the place where his journey of rediscovery began, and there he had found his peace and identity once more.