Într-o vară călduroasă, în inima Bucureștiului, undeva la etajul zece al unei clădiri de birouri strălucitoare, Radu zâmbea forțat în fața monitorului său.

On a hot summer day, in the heart of Bucharest, somewhere on the tenth floor of a gleaming office building, Radu was forcing a smile in front of his monitor.

Ziua începea ca oricare alta, pierdută în tabele și date, într-o rutină care părea fără sfârșit.

The day started like any other, lost in spreadsheets and data, in a seemingly endless routine.

Rușinea trecutelor eșecuri personale i se strecura din când în când printre gânduri.

The shame of past personal failures occasionally slipped through his thoughts.

De partea cealaltă a biroului, Elena, nou venită în oraș, se străduia să se adapteze.

On the other side of the office, Elena, newly arrived in the city, was striving to adapt.

Armonia dintre profesionalism și dorința de a lega prietenii era un balans delicat pe care nu-l mai experimentase până acum.

The harmony between professionalism and the desire to form friendships was a delicate balance she had never experienced before.

Ora de pauză se apropia, iar gândul la o cafea era tentant.

The lunch break was approaching, and the thought of a coffee was tempting.

"Sper că astăzi funcționează aparatul," iși spuneau amândoi, fără să știe că vor avea curând același motiv de frustrări.

"I hope the machine works today," they both thought, unaware that they would soon share the same frustration.

În pauza de masă, break room-ul era destul de plin.

During the lunch break, the break room was quite crowded.

Radu se îndrepta direct către cafetieră, dar doar un scurt fâsâit mecanic și lumina roșie intermitentă l-au întâmpinat.

Radu headed straight for the coffee machine, but a short mechanical hiss and the flashing red light greeted him.

Elena, venind din spate, a oftat zgomotos când a văzut scena.

Elena, approaching from behind, sighed loudly at the scene.

"Nu și astăzi!

"Not today too!"

", a exclamat ea cu ochii mari.

she exclaimed with wide eyes.

"Pare că și azi suntem fără cafea," i-a răspuns Radu cu un zâmbet amar.

"Looks like we're without coffee again today," Radu replied with a bitter smile.

Privirile lor s-au întâlnit pentru prima dată cu o umbră de complicitate.

Their eyes met for the first time, with a hint of complicity.

Aceeași mică supărare i-a pus împreună.

The same small annoyance had brought them together.

"Hai să mergem la o plimbare în parc după muncă," i-a propus Elena brusc, încălcând regula ei de a nu amesteca afacerile cu plăcerea.

"Let's take a walk in the park after work," Elena suggested abruptly, breaking her rule of not mixing business with pleasure.

Surprins, dar încântat, Radu a acceptat.

Surprised but pleased, Radu accepted.

Într-o după-amiază toridă, odată reveniți la muncă după pauză, o pană de curent a întunecat întreaga clădire.

On a scorching afternoon, once back to work after the break, a power outage darkened the entire building.

Liniștea apăsătoare din birou le-a dat ocazia perfectă să scape de zidurile care îi țineau oarecum separați.

The heavy silence in the office gave them the perfect opportunity to escape the walls that kept them somewhat apart.

Cu o clipă de liniște în break room, Radu a ales să împărtășească ceva personal: "Uneori am senzația că sufăr de singurătate, chiar și în acest oraș plin de viață.

With a moment of quiet in the break room, Radu chose to share something personal: "Sometimes I feel lonely, even in this lively city."

"Elena a încuviințat empatizând: "Știu cum e.

Elena nodded empathetically: "I know how you feel.

M-am mutat aici nu doar pentru muncă, ci și pentru a-mi găsi locul.

I moved here not just for work, but to find my place."

" Aceste cuvinte au umplut golul dintre ei, iar timpul a trecut neobservat.

These words filled the gap between them, and time went by unnoticed.

Lumina s-a aprins din nou, dar parcă nimic nu mai conta.

The lights came back on, but it seemed nothing else mattered.

Când ziua de muncă s-a încheiat, Radu și Elena au părăsit biroul împreună, râzând la gândul că o simplă cafea defectă le-a adus împreună.

When the workday ended, Radu and Elena left the office together, laughing at the thought that a simple broken coffee machine had brought them together.

S-au îndreptat către parc, plini de entuziasm pentru weekendul pe care și-l planificaseră.

They headed to the park, excited about the weekend they had planned.

Din acea zi, Radu și Elena au devenit mai deschiși către noi experiențe și legături.

From that day on, Radu and Elena became more open to new experiences and connections.

Radu a început să vadă viața dincolo de cifre, iar Elena a găsit, în sfârșit, acel echilibru între muncă și viața personală, descoperind că Bucureștiul putea să devină cu adevărat acasă.

Radu began to see life beyond the numbers, and Elena finally found that balance between work and personal life, discovering that Bucharest could truly become home.