Într-o dimineață răcoroasă de octombrie, frunzele ruginii scârțâiau sub pașii grăbiți ai sătenilor care se adunaseră la căminul cultural din micul sat românesc.

On a cool October morning, the rusty leaves crunched under the hurried steps of the villagers who gathered at the community center in the small Romanian village.

Era ziua alegerilor locale, iar înăuntru, în încăperea mică și primitoare, un banner vesel de alegeri decorat cu baloane multicolore era agățat pe perete.

It was the day of the local elections, and inside, in the small and welcoming room, a cheerful election banner decorated with multicolored balloons was hung on the wall.

În aer plutea un sentiment de comunitate și speranță.

In the air floated a sense of community and hope.

În acest colț de lume, Andrei, un bărbat morocănos, dar de inimă bună, își făcea loc printre săteni pentru a ajunge la masa de vot.

In this corner of the world, Andrei, a grumpy but kind-hearted man, was making his way through the villagers to reach the voting table.

Din păcate, în graba de a pleca de acasă, își uitase ochelarii pe noptieră.

Unfortunately, in his hurry to leave home, he had forgotten his glasses on the nightstand.

Știa că, fără ei, lumea devenea un amestec de culori și forme neclare.

He knew that without them, the world became a blur of colors and shapes.

"Ah, de ce am fost așa de neatent?" mormăi Andrei în sinea lui, încercând să-și păstreze calmul.

"Ah, why was I so careless?" Andrei muttered to himself, trying to stay calm.

Raluca, o voluntară tânără și mereu zâmbitoare, îl întâmpină cu un ton vesel.

Raluca, a young and always smiling volunteer, greeted him with a cheerful tone.

"Bună, Andrei! Ai venit să-ți exprimi votul?"

"Hello, Andrei! Are you here to cast your vote?"

Andrei încercă să pară sigur pe el și răspunse rapid: "Desigur, Raluca! E datoria mea."

Andrei tried to appear confident and quickly replied, "Of course, Raluca! It's my duty."

Cu buletinul de vot în mână, el se îndreptă spre una dintre cabine, sperând să-și amintească cum arată candidatul preferat pentru care dorea să voteze.

With the ballot in hand, he headed to one of the booths, hoping to remember what his preferred candidate looked like.

Suspinele și foșnetul hârtiei în tăcerea încăperii îl făceau să se simtă și mai jenat de situația sa.

The sighs and rustling of paper in the room's silence made him feel even more embarrassed about his situation.

Stefan, un coleg votant curios și bine-intenționat, văzând ezitările lui Andrei, se apropiă discret.

Stefan, a curious and well-meaning fellow voter, seeing Andrei's hesitations, discreetly approached him.

"Totul bine, Andrei? Parcă pari un pic pierdut...", îi zise acesta, cu un zâmbet larg.

"Everything okay, Andrei? You seem a bit lost...", he said with a broad smile.

"Stau bine, doar că literele par cam mici astăzi", răspunse Andrei, încercând să-și păstreze demnitatea.

"I'm fine, it’s just that the letters seem a bit small today," Andrei replied, trying to maintain his dignity.

Hotărât să nu își recunoască problema, Andrei începu să bifeze căsuțele de pe buletin bazându-se pe formele neclare pe care le vedea, sperând că le-a nimerit corect.

Determined not to admit his problem, Andrei began to check the boxes on the ballot based on the blurry shapes he saw, hoping he got them right.

Însă, în graba lui, tick-ui din greșeală secțiunea destinată concursului de plăcinte locale, și nu lista candidaților la alegeri.

However, in his haste, he mistakenly ticked the section meant for the local pie contest, not the list of election candidates.

Raluca observă cum Andrei se îndreaptă cu pas hotărât spre ieșire, cu buletinul completat greșit.

Raluca noticed Andrei heading determinedly towards the exit, with the wrongly completed ballot.

Se apropie de el cu blândețe. "Andrei, știi că aici nu votăm pentru cel mai bun produs de patiserie, nu?"

She gently approached him. "Andrei, you know we're not voting here for the best pastry, right?"

Andrei se opri brusc, rușinat, dar recunoscător că Raluca îi atrăsese atenția fără să facă o scenă.

Andrei stopped abruptly, embarrassed but grateful that Raluca had pointed out his mistake without making a scene.

"Poate că ochii mei chiar nu mai sunt ce-au fost. Poți să mă ajuți, te rog?"

"Maybe my eyes really aren't what they used to be. Can you help me, please?"

Cu o calmă răbdare, Raluca îl ghidă pe Andrei, iar el reuși să-și exprime votul corect.

With calm patience, Raluca guided Andrei, and he managed to correctly express his vote.

În final, ieși din clădire cu inima ușoară și zâmbindu-i fericit lui Stefan, care îi făcu cu ochiul din prag.

In the end, he left the building with a light heart, smiling happily at Stefan, who winked at him from the doorway.

Pe drumul spre casă, Andrei simți cum o căldură nouă îi umplea sufletul.

On his way home, Andrei felt a new warmth filling his soul.

Învățase astăzi că, uneori, a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci de putere.

He learned today that sometimes asking for help is not a sign of weakness, but of strength.

Iar bunătatea oamenilor din micul său sat îi lăsase un gust dulce, spre deosebire de acele plăcinte rămase nevotate.

And the kindness of the people from his small village left him with a sweet taste, unlike those pies that remained unvoted.