Adela se întorsese în satul uitat de lume, ascuns între dealurile ruginii ale Carpaților.

Adela had returned to the forgotten village, hidden among the rusty hills of the Carpathians.

Frunzele cădeau în jurul ei, căptușind pământul cu o pătură aurie și portocalie.

Leaves fell around her, covering the ground with a golden and orange blanket.

Aerul era rece și înțepător, pătrunzându-i fiecare respirație cu arome de pământ umed și lemn.

The air was cold and biting, each breath filled with the scent of damp earth and wood.

De când plecase, nu se mai întorsese niciodată.

Since she left, she had never returned.

Anii trecuseră, dar dorința de a-și regăsi fratele, Cristian, creștea tot mai puternică.

Years had passed, but the desire to reunite with her brother, Cristian, grew stronger.

Își amintea certurile de demult, cuvintele aruncate la mânie.

She remembered the old arguments, the words hurled in anger.

De atunci, între ei se ridicase un zid invizibil, făcut din dureri și tăceri prea lungi.

Since then, an invisible wall had risen between them, made of pain and silence too long.

Adela pășea încet pe ulițele satului, simțind privirile curioase ale oamenilor.

Adela walked slowly through the village streets, feeling the curious glances of the people.

„Ea e Adela,” șopteau voci din spatele porților.

"That's Adela," voices whispered from behind the gates.

Dar Adela nu avea ochi pentru nimic altceva decât pentru casa veche de pe deal, acolo unde Cristian își ducea traiul.

But Adela had eyes only for the old house on the hill, where Cristian lived his life.

Fratele ei stătea în prag, privindu-l pe trecătorul timp, la fel de rigid ca munții de dincolo de sat.

Her brother stood in the doorway, watching time pass by, as rigid as the mountains beyond the village.

Când ochii lor s-au întâlnit, s-a auzit doar tăcerea tristă a pădurii.

When their eyes met, only the sad silence of the forest was heard.

Cristian nu a spus nimic.

Cristian said nothing.

„Am venit să vorbim,” a îndrăznit Adela, ruptă între teamă și speranță.

"I've come to talk," Adela dared, torn between fear and hope.

„Vreau să discutăm despre ce s-a întâmplat, să ne înțelegem mai bine.”

"I want to discuss what happened, to understand each other better."

Cristian s-a întors brusc, chemându-i să-l urmeze.

Cristian turned abruptly, beckoning her to follow.

Adela l-a urmat pe cărarea îngustă, urcând împreună dealul ce urca spre cer.

Adela followed him on the narrow path, climbing together the hill that rose to the sky.

Sus pe vârf, culorile toamnei îi înconjurau ca un ocean de foc.

Up on the peak, the fall colors surrounded them like an ocean of fire.

Cristian, cu spatele la ea, zgâria pământul cu un băț.

Cristian, with his back to her, was scratching the ground with a stick.

„E greu,” a spus el, răsucindu-se cu încordare.

"It's hard," he said, turning with tension.

„Ai plecat și ai uitat de noi.”

"You left and forgot about us."

Adela și-a mușcat buzele.

Adela bit her lip.

Ceva în ea striga să oprească, dar tăcerea fusese prea mare între ei.

Something inside her screamed to stop, but the silence between them had been too great.

„Mama... mi-a spus ceva înainte să plec,” a început ea, glasul tremurând.

"Mother... told me something before I left," she began, her voice trembling.

„Un secret despre tată.

"A secret about father.

El nu este tatăl tău biologic.

He is not your biological father.

Dar te-a iubit mereu ca și cum ai fi fost al lui.”

But he always loved you as if you were his own."

Cristian a lăsat bățul să cadă.

Cristian let the stick fall.

Privirea lui era o mare de confuzie și durere.

His gaze was a sea of confusion and pain.

„De ce nu mi-au spus niciodată?”

"Why did they never tell me?"

„Nu am știut nici eu până în ultima zi,” a mărturisit Adela.

"I didn't know either until the very last day," Adela admitted.

„Mama a vrut să protejeze familia.

"Mother wanted to protect the family.

Am crezut că trebuie să știi, să înțelegi că nimic nu a fost menit să te rănească.”

I thought you should know, to understand that nothing was meant to hurt you."

Era ceva în aerul acela rarificat de pe deal, ceva care l-a făcut pe Cristian să respire adânc.

There was something in that rarefied air on the hill, something that made Cristian breathe deeply.

Cu pași mărunți, s-a apropiat de ea.

With small steps, he approached her.

„E greu să uit, soră,” a spus el cu glasul spart de emoție.

"It's hard to forget, sister," he said with a voice broken by emotion.

„Dar vreau să încercăm.”

"But I want us to try."

Soarele se lăsa spre apus, răspândind lumină caldă peste amândoi.

The sun set towards the horizon, casting warm light over them both.

În liniștea dulce amăruie a acelor momente, Adela și Cristian s-au apropiat unul de celălalt.

In the bittersweet silence of those moments, Adela and Cristian came closer to each other.

Deși rănile nu dispăruseră ca prin magie, speranța fusese sădită.

Although the wounds hadn't magically disappeared, hope had been planted.

Au coborât împreună, pășind pe cărarea care ducea înapoi spre sat.

They descended together, stepping on the path leading back to the village.

Nu mai erau aceiași oameni care se urcaseră pe deal.

They were no longer the same people who climbed the hill.

Un început de pace le învăluia sufletele, iar munții îi priveau cu înțelepciunea tăcută a timpului.

A beginning of peace enveloped their souls, and the mountains watched them with the silent wisdom of time.