Adânc sub pământ, într-un buncăr oarecum apăsător, Andrei, Mihai și Elena încercau să găsească un pic de liniște.

Deep underground, in a somewhat oppressive bunker, Andrei, Mihai, and Elena were trying to find a bit of peace.

Deasupra lor, primăvara își făcea simțită prezența cu alergiile ei nemiloase.

Above them, spring was making its presence felt with its relentless allergies.

Buncărul, construit cu pereți reci de beton armat și luminat slab de câteva becuri pale, era locul lor de refugiu într-o lume nesigură.

The bunker, built with cold reinforced concrete walls and dimly lit by a few pale light bulbs, was their place of refuge in an uncertain world.

Însă chiar și aici, țesătura fragilă a siguranței putea să se destrame rapid.

Yet even here, the fragile fabric of safety could unravel quickly.

Mihai începu să respire greu.

Mihai began to breathe heavily.

Ochii i se umflaseră și pielea îi devenea roșie.

His eyes were swollen, and his skin was turning red.

Alarma alergiilor de primăvară lovise din plin.

The alarm of spring allergies had struck in full force.

Andrei își musca buza, preocupat.

Andrei bit his lip, concerned.

Știa că proviziile lor medicale erau aproape epuizate.

He knew their medical supplies were nearly depleted.

Elena, deși calmă, își simțea inima bătând puternic în piept.

Elena, although calm, felt her heart pounding in her chest.

Erau într-o situație grea și depindeau de gândirea rapidă a lui Andrei.

They were in a difficult situation and depended on Andrei's quick thinking.

"Trebuie să găsesc antihistaminice," își spuse Andrei, fruntea încrețită de gânduri.

"I have to find antihistamines," Andrei told himself, his forehead wrinkled with thoughts.

Știa riscul ieșirii din buncăr, dar nu avea de ales.

He knew the risks of leaving the bunker, but he had no choice.

Aproape instinctiv, își trase geaca peste umeri și își puse telefonul în buzunar.

Almost instinctively, he pulled his jacket over his shoulders and put his phone in his pocket.

Privirea lui întâlni privirea plină de speranță a lui Mihai.

His eyes met the hopeful look in Mihai's eyes.

"Fă-o repede, Andrei," spuse Elena.

"Do it quickly, Andrei," said Elena.

Era un apel la acțiune.

It was a call to action.

Deschizând ușa grea a buncărului, Andrei simți cum răcoarea primăverii îi învăluie fața.

Opening the heavy bunker door, Andrei felt the coolness of spring envelop his face.

Sunetele și mirosurile de afară, deși familiare, erau acum încărcate de pericole necunoscute.

The sounds and smells outside, although familiar, were now loaded with unknown dangers.

Se strecură cu grijă prin străzile pustii, frica și determinarea ținându-i companie.

He carefully slipped through the deserted streets, fear and determination keeping him company.

După un drum care părea nesfârșit, ajunse la farmacie.

After a seemingly endless journey, he reached the pharmacy.

Lumina de neon pâlpâia slab, dar reuși să găsească antihistaminice, chiar dacă rafturile erau pe alocuri goale.

The neon light flickered weakly, but he managed to find antihistamines, even though the shelves were partially empty.

Plătind și salutând rapid asistenta, se grăbi înapoi spre buncăr.

Paying and quickly greeting the assistant, he hurried back to the bunker.

Intrați cu Andrei în întunericul reconfortant al buncărului, Elena și Mihai simtiră că povara incertitudinii li se ridică de pe umeri.

Once inside the comforting darkness of the bunker with Andrei, Elena and Mihai felt the burden of uncertainty lift from their shoulders.

Mihai înghiți pastilele pe care Andrei i le dădu, iar în curând respirația începu să-i revină la normal.

Mihai swallowed the pills Andrei gave him, and soon his breathing began to return to normal.

"Andrei, ai făcut un lucru minunat," spuse Mihai, recunoscător.

"Andrei, you did a wonderful thing," Mihai said, grateful.

Andrei, deși obosit, simțea o ușoară împăcare în suflet.

Andrei, although tired, felt a slight peace in his soul.

Găsise curaj să acționeze.

He had found the courage to act.

Și acum, în adâncul buncărului care devenise mai puțin apăsător, știa că era capabil să își depășească temerile.

And now, in the depths of the bunker, which had become less oppressive, he knew he was capable of overcoming his fears.

Se uită în jur și, pentru prima dată, simți că poate proteja pe cei dragi.

He looked around and, for the first time, felt he could protect those dear to him.

Puțin câte puțin, își recâștiga încrederea în sine, gata să se confrunte cu orice provocare ar fi adus viitorul.

Little by little, he was regaining his self-confidence, ready to face any challenge the future might bring.