Într-o după-amiază ploioasă de octombrie, cu frunze roșii și aurii acoperind pământul, Adrian stătea pe un fotoliu din secția de psihiatrie.

One rainy October afternoon, with red and golden leaves covering the ground, Adrian was sitting on a chair in the psychiatric ward.

Își trecea mâna prin părul său răvășit, simțind tensiunea acumulată în umeri.

He ran his hand through his tousled hair, feeling the tension accumulated in his shoulders.

În fața lui se afla Mihai, terapeutul său.

In front of him was Mihai, his therapist.

Mihai avea o privire blândă și o voce calmă, dar Adrian era prea îngrijorat să observe asta.

Mihai had a gentle look and a calm voice, but Adrian was too worried to notice this.

Secția era un loc liniștit, cu lumini blânde ce alungau umbrele zilei de toamnă.

The ward was a quiet place, with soft lights driving away the shadows of the autumn day.

Totul era steril și ordonat, lucru care îi dădea lui Adrian atât un sentiment de pace, cât și neliniște.

Everything was sterile and orderly, which gave Adrian both a sense of peace and unease.

Sofia, iubirea vieții lui, era acasă, îngrijorată pentru starea lui.

Sofia, the love of his life, was at home, worried about his condition.

Gândul la ea și la dorința de a fi acolo pentru familie îi dădea curaj, dar și mai multă teamă de a nu-i dezamăgi.

The thought of her and the desire to be there for his family gave him courage, but also more fear of disappointing them.

„Cum te simți azi, Adrian?”, întreba Mihai, aplecat puțin înspre el.

"How are you feeling today, Adrian?" asked Mihai, leaning slightly towards him.

Adrian ezită.

Adrian hesitated.

Se simțea ca și cum ar fi pe marginea unei prăpăstii.

He felt as if he were on the edge of a precipice.

Îi era frică să vorbească, frică să nu fie înțeles greșit.

He was afraid to speak, afraid of being misunderstood.

„Nu știu...”, răspunse el într-un sfârșit, cu vocea tremurândă.

"I don't know..." he finally replied, his voice trembling.

Mihai zâmbi ușor.

Mihai smiled gently.

„E bine să fii sincer.

"It's good to be honest.

Dar știi că ești aici ca să încerci să înțelegi și să depășești ce simți.”

But you know you're here to try to understand and overcome what you feel."

Gândurile începur să curgă haotic în mintea lui Adrian.

The thoughts began to flow chaotically in Adrian's mind.

„Dacă nu voi fi niciodată suficient de bun?”, se întreba el.

"What if I'm never good enough?" he wondered.

Inima îi bătea din ce în ce mai tare.

His heart was beating faster and faster.

„Poate e mai bine să nu știu...”

"Maybe it's better not to know..."

„Adrian”, continuă Mihai, „toți avem momente de îndoială.

"Adrian," Mihai continued, "we all have moments of doubt.

Dar foarte curajos este să ceri ajutorul și să accepți că ai nevoie de el.”

But being very courageous is about asking for help and accepting that you need it."

Cuvintele lui Mihai păreau să fi aprins o lumină slabă în mintea lui Adrian.

Mihai's words seemed to ignite a faint light in Adrian's mind.

„Curajos...” repeta el.

"Courageous..." he repeated.

Să fie oare adevărat că a cere ajutor e un semn de tărie și nu de slăbiciune?

Could it be true that asking for help is a sign of strength and not of weakness?

În momentul acela, afară, ploaia începu să se transforme într-o burniță fină.

At that moment, outside, the rain began to turn into a fine drizzle.

Frunzele continuau să danseze pe pământ, iar norii gri din cer păreau să se împrăștie puțin câte puțin.

The leaves continued to dance on the ground, and the gray clouds in the sky seemed to disperse little by little.

Adrian își ridică privirea, întâlnind ochii plini de empatie ai lui Mihai.

Adrian raised his gaze, meeting Mihai's eyes full of empathy.

În sfârșit, rostise adevărul: „Mi-e frică să nu dezamăgesc pe cei dragi.

Finally, he said the truth: "I'm afraid of disappointing my loved ones.

Vreau să fiu mai bun, dar simt că nu pot.”

I want to be better, but I feel like I can't."

Mihai încuviință din cap.

Mihai nodded.

„Acesta este un început bun.

"This is a good beginning.

Ești aici și te confrunți cu fricile tale.

You are here and facing your fears.

Asta este ceea ce înseamnă să fii puternic.”

That's what it means to be strong."

Adrian simți cum tensiunea din piept începe să se diminueze.

Adrian felt the tension in his chest start to lessen.

Era ca și cum o mică rază de lumină a pătruns printre nori, dându-i speranță.

It was as if a small ray of light broke through the clouds, giving him hope.

„Voi încerca să am mai multă încredere”, spuse el, surprins de propriile cuvinte.

"I will try to have more confidence," he said, surprised by his own words.

La sfârșitul ședinței, Mihai îl aplaudă pe Adrian pentru curajul său.

At the end of the session, Mihai praised Adrian for his courage.

Adrian plecă spre casă, simțind pentru prima oară, după mult timp, o licărire de încredere.

Adrian left for home, feeling for the first time in a long while, a flicker of confidence.

Știa că drumul e lung, dar acum, simțea că nu este singur și că schimbarea este posibilă.

He knew the road was long, but now, he felt he was not alone and that change was possible.

Pe măsură ce ieșea din clinică, frunzele ruginite cădeau liniștite, sub un cer tot mai luminos.

As he exited the clinic, the rusty leaves fell quietly under an increasingly bright sky.

În acel moment, Adrian înțelese că fiecare pas mic conta și că să ceri ajutor poate fi începutul unei vieți noi.

In that moment, Adrian understood that every small step counted and that asking for help can be the beginning of a new life.