Sub lumina blândă a soarelui de vară, Mihai și Ioana pășeau încet printre ruinele vechii Sarmizegetusa Regia.

Under the gentle light of the summer sun, Mihai and Ioana walked slowly among the ruins of ancient Sarmizegetusa Regia.

Fiecare piatră părea să șoptească poveștile dacilor care au trăit acolo cu secole în urmă.

Each stone seemed to whisper the stories of the Dacians who lived there centuries ago.

Aerul era încărcat de istorie, dar acum servea ca decor pentru povestea lor, una de durere și căutare.

The air was thick with history, but now it served as a backdrop for their story, one of pain and searching.

Mihai, cu ochii atenți, privea mereu în jur, asigurându-se că Ioana nu se îndepărta prea mult.

Mihai, with attentive eyes, was always looking around, making sure Ioana didn't wander too far.

Era fratele mai mare și simțea responsabilitatea protecției ei mai mult ca niciodată de când părinții lor anunțaseră divorțul.

He was the older brother and felt the responsibility of protecting her more than ever since their parents had announced their divorce.

Ioana, însă, mergea cu privirea pierdută, culegând frânturi de amintiri din excursiile anterioare ale familiei la aceste ruine.

Ioana, however, walked with a distant gaze, gathering fragments of memories from previous family trips to these ruins.

Fiecare piatră îi amintea de momentele fericite petrecute împreună.

Each stone reminded her of the happy times spent together.

"Îți amintești când mama și tata ne-au arătat colțul unde locuiau dacii?

"Do you remember when mom and dad showed us the corner where the Dacians lived?"

" a întrebat Ioana, vocea ei vibrând ușor.

Ioana asked, her voice gently vibrating.

"Da," a răspuns Mihai, încercând să zâmbească.

"Yes," replied Mihai, trying to smile.

"Întotdeauna inventau povești despre trecutul lor, nu?

"They always made up stories about their past, right?"

"Un zâmbet slab a apărut pe fața Ioanei, dar a dispărut repede.

A faint smile appeared on Ioana's face but quickly disappeared.

"De ce s-a întâmplat asta, Mihai?

"Why did this happen, Mihai?

De ce nu mai sunt împreună?

Why aren't they together anymore?"

"Mihai s-a oprit și s-a uitat lung la sora lui.

Mihai stopped and looked long at his sister.

Știa că momentul acesta trebuia să vină.

He knew this moment had to come.

"Nu știu exact," a spus el încet.

"I don't know exactly," he said slowly.

"Uneori, oamenii nu mai pot fi fericiți împreună.

"Sometimes people can't be happy together anymore.

Dar asta nu înseamnă că nu ne iubesc pe noi.

But that doesn't mean they don't love us."

"Ioana s-a uitat la el, ochii ei căutând un adevăr care părea departe.

Ioana looked at him, her eyes searching for a truth that seemed distant.

"Mă simt pierdută," a mărturisit ea.

"I feel lost," she confessed.

El și-a pus brațul în jurul ei, atrăgând-o mai aproape.

He put his arm around her, pulling her closer.

"Și eu mă simt la fel," a spus Mihai sincer.

"I feel the same," Mihai said sincerely.

"Dar vom fi bine.

"But we'll be okay.

Ne avem unul pe altul, Ioana.

We have each other, Ioana."

"În liniștea care a urmat, au auzit numai vântul șuierând printre ruine.

In the silence that followed, they heard only the wind whistling through the ruins.

Era un sentiment de comuniune, de pace.

There was a feeling of communion, of peace.

Mihai a decis să nu mai ascundă lucrurile sub preș.

Mihai decided not to hide things under the rug anymore.

"Este normal să ne doară.

"It's normal for this to hurt.

Dar trebuie să fim sinceri și să discutăm despre asta.

But we need to be honest and talk about it."

"Ioana a inspirat adânc și a vorbit.

Ioana took a deep breath and spoke.

"Îmi e teamă de schimbare, Mihai.

"I'm afraid of change, Mihai.

Casa noastră, familia noastră, totul se schimbă.

Our home, our family, everything is changing."

""Știu," a spus Mihai, strângând-o mai tare.

"I know," Mihai said, holding her tighter.

"Însă putem crea noi amintiri.

"But we can create new memories.

Trebuie doar să rămânem împreună.

We just need to stick together."

"Sub cerul deschis, cei doi au promis să fie mereu alături unul de celălalt.

Under the open sky, the two promised always to be there for each other.

În acea zi, printre ruinele sacre, fiecare și-a găsit puțină liniște, o lumină în mijlocul furtunii.

On that day, among the sacred ruins, each found a bit of peace, a light in the midst of the storm.

Așa cum dacii au rezistat vremurilor, și ei au decis să reziste.

Just as the Dacians endured through the ages, they decided to persevere.

Mihai a învățat să-și accepte emoțiile, iar Ioana a găsit curajul de a exprima ce simțea.

Mihai learned to accept his emotions, and Ioana found the courage to express what she was feeling.

Împreună, au hotărât să construiască un nou drum, cu noi amintiri, noi speranțe și, mai presus de toate, cu iubire și sprijin reciproc.

Together, they decided to build a new path, with new memories, new hopes, and above all, with love and mutual support.